资讯
„Vreau să vă anunț că, așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electorală și alegerile au fost anulate ...
Parlamentul European a adoptat marți, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă și 6 abțineri, raportul privind implementarea ...
Retrospectiva Luchino Visconti va avea loc în perioada 24 mai – 8 iunie, la Cinema Timiș, respectiv Cinema Studio din ...
Spectacolul îi aduce pe aceeași scenă pe unii dintre cei mai apreciați muzicieni români: flautistul Matei Ioachimescu (conf.
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima ...
Polițiștii din Făget au reținut un tânăr de 20 de ani după ce l-au prins la volan, deși avea permisul suspendat și era sub ...
La IMEX Frankfurt participă 3.500 de expozanți din peste 150 de țări, au loc mii de întâlniri de afaceri, precum și ...
Parlamentarii AUR vor susține marți de la ora 14:30, declarații de presă, atunci când, cel mai probabil, vor anunța decizia ...
Potrivit medicilor de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, obezitatea este caracterizată prin creșterea masei corporale pe ...
Vă reamintim, Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia PSD, anunțând decizia pe Facebook. Interimatul va fi preluat de Sorin ...
Potrivit calendarului electoral, în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 20 mai, ora ...
Care sunt cele mai frecvente tipuri de leziuni ortopedice pe care le întâlniți în practica dvs.? Cele mai frecvente tipuri de ...
当前正在显示可能无法访问的结果。
隐藏无法访问的结果